joi, 8 august 2013

Bere după bere, un motiv de plăcere

Inițial, mă gândeam cum să-mi fac un blog nou, pentru a putea să mă înscriu la concursul lui Arhi. Apoi, mi-am adus aminte că, undeva într-un colț, șade un bătrân blog al tinereților!

Din vremuri de demult apuse, când parcă dragonii încă mai vorbeau cu Vocea din Castel răgușită, după un tratament profund la Clinica de bere, vine o poveste ce n-are decât puține cuvinte!

Se făcea că la început beam spuma de la bere, sprijinit pe genunchii tatei! Mai apoi, am trecut la mici înghițituri, care țineau loc de firmituri. Dar două sunt poveștile pe care mi le amintesc mai tare:
dintâi, la bere fiind, eu adolescent, cu toți bărbații din familie, câteva beri am luat. Și numai eu, o bere neagră am cerut, de-a dreptul, încă de la început. S-au cam mirat bătrânii toți, că nu știau ei de nepoți, c-ar bea așa ceva. Măi, Adi, dragă, zii, de ce e neagră, așa cum nu e noaptea zi? Răspunsul meu, i-a cam șocat. E mai tare ca cea blondă, și mă simt bărbat!
A doua povestire iar, vecinul meu era berar! Nu, nu că bea, ci el la fabrică lucra. Și-avea în fiecare săptămână, o porție de bere bună. Mirat, cum de primește el așa ceva, răspunsul l-am aflat sadea! Rucsacul lui, de gospodar, era dotat cu un sertar! Și-n fiecare zi scotea, 1 litru, 2, s-avem ce bea! Nu-i de mirare așadar, că fabrica-i închisă chiar. Prea multă bere în sertar, n-aduce bani ca la pahar.

Hai noroc!

joi, 15 iulie 2010

A fi sau a nu fi voluntar


Oameni de bine din Piatra Neamt, cu sprijinul Primariei si al Consiliului Local, vor desfasura in perioada 15.07 - 30.11.2010 proiectul intitulat A fi sau a nu fi...voluntar?! Asa cum il arata si numele, proiectul se vrea un prim pas pentru introducerea anului 2011, care va fi anul voluntariatului.

Scopul proiectului îl reprezintă promovarea ideii de voluntariat şi creşterea numărului de voluntari. Pornind de la acest scop, au fost lansate următoarele obiective:

- promovarea ideii de voluntariat în rândurile a 50 de tineri nemţeni;

- dezvoltarea gradului de înţelegere a tinerilor în ceea ce priveşte beneficiile voluntariatului;

- dezvoltarea cunoştinţelor tinerilor nemţeni în ceea ce priveşte oportunităţile de voluntariat;

Le dorim succes si la cat mai multi voluntari :)

duminică, 27 iunie 2010

Fail amenajari interioare, un Costel si MRG Practic

E greu sa ai ceea ce se numeste casa dulce casa! Si una dintre cauze este neseriozitatea celor care se autointituleaza "meseriasi" in ale amenajarilor interioare - zugravi, faiantari, instalatori, electricieni. Sigur, nu este cazul sa generalizam. Eu am intalnit doua cazuri despre care pot spune ca nu fac cinste tagmei meseriasilor: primul, intalnit printr-un anunt pe internet, Costel din Ferentari. S-a apucat de treaba si, dupa prima zi, a inceput sa se lamenteze: nu am nici un ban, ma cearta nevasta acasa, nu am ce manca, nu am bani de metrou ca sa ajung la munca. I-am avansat o parte din suma convenita drept onorariu si a fost multumit. Am stabilit ca plata sa fie in 3 rate, avans, o parte la jumatatea lucrarii si una la final. Scopul muncii era amenajarea unui apartament cu 2 camere. Zugravit, gresie, faianta, montat usi, schimbat vas toaleta, lavoar montat cateva prize si intrerupatoare. Valoare lucrare, 2500 ron. Dupa avansul de 200 ron, a urmat o parte de 800 ron. Si am decis intreruperea colaborarii cu Costel. De ce? Era un carpaci, superficial si ignorant. In plus, era exasperant. In fiecare zi repeta aceeasi poveste cu lipsa banilor. In fiecare zi cerea ceva. Zilnic se plangea de faptul ca munceste. Intotdeauna alegea calea cea mai usoara pentru el ca meserias, chiar daca asta insemna rabat la calitate. Ajunsese sa se planga chiar si de munca pe care era solicitat sa o faca si pentru care era remunerat. Partea neplacuta este ca ziua incepea cu el muncind si se termina cu el plangandu-se de munca pe care o facea. L-am pus pe liber la jumatatea lucrarii, preferand sa pierd o suma de bani decat sa-mi faca praf casa pentru ca el nu era motivat sa lucreze, sau chiar simtea nevoia sa lucreze in dusmanie (cuvintele lui, pentru ca nu i-am dat bani zilnic). Amenintarea suprema, intr-o seara dupa plecarea de la apartament m-a sunat si m-a amenintat ca daca nu-i dau 150 ron, din banii lui, adica nu in plus, nu o sa mai lucreze. Si bonus, o sa plateasca copii sa stea in fata blocului si sa le spuna eventualilor meseriasi pe care i-as aduce in locul lui ca eu sunt zgarcit. Concluzia e ca a doua zi i-am pus sacosa cu unelte in brate si l-am trimis acasa. Nr lui de telefon, 0724581820.

Un gust amar mi-a lasat si firma MRG Practic. Prima parere, una buna. Doi baieti tineri, cu unghiile facute, alura de patroni, care dadeau impresia ca stiu despre ce e vorba in constructii, au venit, au evaluat lucrarea, si-au spus parerea, si au promis ca suna pentru a spune pretul. Au sunat in aceeasi zi, 2500 ron lucrarea, plus 1500 ron materialele. Le-am spus inca de la bun inceput ca materialele le voi cumpara eu, asa incat mi s-a parut un gest frumos acela ca au calculat si costul pentru ele, ca sa am eu o idee clara.
Era ziua de Vineri. Am notat pretul in caietul cu ofertele pe care le aveam (1800, 2200, 3500) si am notat in dreptul lor seriozitate, profesionalism, plus ca apreciez faptul ca e firma din 2004 si au si site. Eram dispus sa trec peste faptul ca nu vroia sa-mi dea si factura decat daca plateam eu tva si impozit pe profit.
Sambata am sunat sa le spun ca am decis sa fac lucrarea cu ei, si am intrebat cati oameni vor veni, la ce ora ajung, si ce materiale ar trebui sa am ca sa se poata apuca de treaba. Unul dintre cei doi patroni (?!) mi-a spus ca va reveni cu apel in cursul zilei de Sambata pentru materiale, si ca Duminica imi va comunica la ce ora ajung Luni si cati muncitori vor fi. Am intrebat daca putem semna si o hartie in care sa trecem obligatiile partilor, si cel care raspundea la telefoanele de pe site-ul firmei MRG Practic a spus ca da, e ok.
A trecut ziua de Sambata si nu am primit nici un apel. Duminica, la ora 16, am sunat eu pe ambele numere pe care le au pe site, 0721366311 / 0767947499. Mi-a spus ca e plecat din Bucuresti si ca ma va suna in 2 ore. Dupa 5 ore m-a sunat, sa-mi spuna ca vor veni Luni la ora 9 sa se apuce de treaba. Am intrebat, cu ce materiale se vor apuca, dat fiind faptul ca nu mi-a spus de ce anume au nevoie. Aaa, nici o problema, vine el mai devreme sa-i dau eu banii sa se duca sa cumpere materiale. Mie nu-mi place asta. I-am spus la revedere.

Acum mai caut. Vreau oameni care sa-si pretuiasca munca si sa fie mandri de ceea ce fac. Nu muritori de foame, neserioasi sau tepari.

O Duminica frumoasa tuturor.

vineri, 25 decembrie 2009

joi, 3 decembrie 2009

De la Arhi

...am ajuns la concluzia că absolut toate nu reprezintă nimic pe lângă familia mea. Cea care e lângă mine şi când mi-e bine şi când mi-e rău. Singura entitate care nu are aşteptări şi cerinţe de la mine, ci doar e acolo, lângă mine, când mi-e greu. Fără să se gândească la nimic material, acceptând cu aceeaşi uşurinţă zecile de mii de euro sau cojile de pâine.